Poveste terapeutica: Oliver și Lumânarea magică

Oliver și Lumânarea magică

Povestea unei lumânări care învață copilul să își găsească propria strălucire

Povestea noastră începe într-un orășel traditional din România, acolo unde razele soarelui pătrund timid printre nori și casele vechi încărcate de povești se înălță pe deal. Străzile pavate cu piatră sunt îmbrățișate de vântul ușor și se leagă în armonie de pădurea misterioasă de la marginea orașului. Aerul rece al dimineții aduce prospețimea începuturilor, iar în piața centrală, păsările își cântă trilurile în tonuri domoale, în timp ce oamenii își duc zilele asa cum pot mai bine.
În acest loc trăia un băiat de 7 ani, cu părul strălucitor ca razele de soare, cu ochii mari și curioși, pe nume Oliver. Un nume ales cu multă iubire, de către bunicul său, care îi aduce pace și înțelepciune celor ce-l rostesc. Bunicul său il pretuia foarte mult și îsi arăta dragostea fata de el de fiecare dată când stăteau împreună, spunându-i povești la lumina unei lumânării fermecate.
Cu o imaginație bogată și un suflet bun, Oliver adora să exploreze lumea din scaunul său cu rotile, care devenisera pentru el un partener și complice al fiecărei aventuri. În fiecare dimineață, atunci când își așeza mâinile pe marginile lui, simțea o înțelegere tacită între el și aceste roți care parcă prindeau de viață.
Oliver era cunoscut de toata lumea pentru sensibilitatea cu care căuta înțelegere și bunătate în cei din jur, așa cum îl învățase bunicul său.
Cu toate acestea, ca orice copil, el avea și momente de tristețe, în care se simțea diferit de toți ceilalți copii.
De fiecare dată când emoțiile lui deveneau apăsătoare, Oliver găsea liniștea într-o magazie veche, din curtea bunicului. Acest hambar uitat de lume, cu pereții din lemn și acoperișul înalt, adăpostea nu doar obiecte vechi, ci și lumânarea magică pe care bunicul său obișnuia să o aprindă atunci cand Oliver avea 4 ani.
Lumânarea fermecată era așezată cu grijă pe o ladă veche de lemn, iar atunci când bunicul o aprindea, strălucirea sa caldă părea să spună povești despre prinți și printese, despre aventuri din alte timpuri, pe care bătrânul le povestea micuțului atunci când îi era cel mai greu. Bunicul îi spunea lui Oliver că atunci când se simte trist să aprindă lumânarea și ea… îl va asculta.
Cum bunicul nu mai era să îl aline, trebuia să se descurce singur. Într-una dintre zile, cu ochii înlăcrimați, Oliver s-a îndreptat spre magazie, a deschis ușa larg și a pătruns în spațiul acela feeric.
În aer se simțea încă mirosul cunoscut de ceară de la lumânare, un miros dulce ca mierea, care lui Oliver i-a adus un sentiment cald, liniștitor, ca atunci când bunicul îi spunea povești. Băiatul s-a îndreptat spre locul unde se afla lumânarea, care dintr-o dată, ca prin minune, a prins viață.
Oliver era tare necăjit din cauza unor băieți de la școală, care nu-l implicau în jocurile lor, spunându-i că el nu este la fel ca ei.
Cu ochii triști și bărbia în piept, Oliver a simțit atunci cum flacăra lumânării îi usucă lacrimile de pe obraji, iar mișcările sale devin tot mai dese și mai ușoare, ca într-un dans jucăuș.
Lumina de la lumânare se răspândea în toate colțurile încăperii, iar umbrele de pe pereți păreau să asculte de ea și să îl privească pe Oliver ca pe unul de-al lor. În acel moment de liniște, privind flacăra lumânării, Oliver a spus, cu glasul firav:
-Ce mult mi-aș dori să-mi vorbești așa cum o făcea bunicul, spuse Oliver suspinând.
În timp ce vorbea, Oliver a observat cum flacăra lumânării începea să pâlpâie ca și cum ar fi răspuns la vorbele sale. Lumina blândă crescută părea să-l îmbrățișeze, ca și cum ar fi recunoscut și împărtășit suferinta lui.
Deodată, o voce care parcă venea dintr-un tărâm de vis, i-a răspuns:
– Oliver, nu ești singur în această lume. Poate că unii copii nu înțeleg cât de special ești.
-Cine a vorbit? A tresărit Oliver, privind cu mirare în jur.
-Nu m-ai recunoscut? Sunt eu, Lumânarea Lucia! Uită-te la flacăra mea – vezi cum dansez în aer? Vezi câte culori am? Așa ești și tu, curajos și plin de viață!
Oliver, punându-și mâinile în dreptul inimii, spuse cu lacrimi în ochi:
-Nu-mi vine să cred, visul mi s-a împlinit!
-Visul? repetă lumânarea. Ce vrei să spui?
-Mereu mi-am dorit ca lumânarea fermecată a bunicului să poată să vorbească.
-Știu, Oliver! De aceea sunt aici lângă tine. De ce ești supărat? Ce s-a întâmplat?
-Copiii de la școală nu vor să se joace cu mine, îmi spun că sunt diferit, spuse Oliver cu tristețe.
-Dragul meu Oliver, colegii tăi încă nu te-au cunoscut cât ești tu de minunat!
-Tu-mi spui că sunt minunat, dar ei mă resping.
– Așa cum fiecare lumânare arde în mod diferit, așa și în cazul oamenilor lumina interioară strălucește în mod unic. Chiar dacă acum nu te înțeleg, cu timpul, colegii tăi vor vedea lumina ta interioară și o vor aprecia.
– Crezi că eu împreună cu cărucirul meu pot să aduc frumusețe în lume?
-Bineînțeles! Încrederea în sine nu vine din a fi ca toți ceilalți. Vine din a te cunoaște pe tine însuți și a-ți aprecia propria lumină. Poartă-ți cu mândrie diferențele, pentru că acestea te fac special. Și atunci când ceilalți vor vedea că ești autentic, vor începe să te accepte așa cum ești.
Oliver: (zâmbind ușor) Mulțumesc, mă simt mai bine acum.
-Mă bucur, dragul meu Oliver! Fii mândru de cine ești și lasă-i pe ceilalți să descopere frumusețea unică, pe care o aduci în viața lor. Fiecare om are propria lui poveste, iar a ta este una plină de curaj și iubire.
Căldura emanată și cuvintele lumânării au avut un efect liniștitor asupra lui Oliver, îndemnându-l să fie curajos. În acest colț liniștit, el a descoperit forța de a înfrunta provocările și de a înțelege schimbările de stări sufletești.
Privind strălucirea caldă a lumânării, Oliver a simțit un sentiment de speranță în viața sa de copil. Lumina unduitoare a devenit un ghid înțelept, oferindu-i încredere pentru a înfrunta fiecare zi cu optimism și curaj.
Astfel, Oliver a descoperit că lumina interioară poate aduce schimbări benefice atât în propriul său drum, cât și în viața celor din jur.
Oliver și Lumânarea magică – Povestea unei lumânări care învață copilul să își găsească propria strălucire a fost realizata echipa de terapeuți din Fundația de Abilitare Speranța/Centru de Intervenție Timpurie, prin proiectul “Caruselul de lumini si emotii”, finanțat prin programul Mol pentru Sanatatea copiilor, prin Fundatia pentru Comunitate.

.