Terapii: ERGOTERAPIE

„Nu învățăm să desenăm privind un profesor care desenează bine, nu învățăm să cântăm la pian ascultând un virtuos. La fel mi-am spus și eu: nu învățăm să scriem sau să gândim doar ascultând pe cineva care scrie și gândește bine. E nevoie să încerci să faci, să refaci, până când îți reușește sau, cum se mai spune, îți intră în sânge!” – Emile Chartier în Păreri despre educație

Ergoterapia este o metodă terapeutică care constă într-o adecvată activitate prin muncă. Termenul „ergoterapie” provine din limba greacă („ergon” înseamnă muncă, iar „therapeia” înseamnă terapie).  Așadar, e o terapie prin muncă.

Ergoterapia e o metodă de terapie/tratament nemedicamentoasă care are un rol important în reabilitarea și reinserția socio-profesională a persoanelor cu dizabilități funcționale. Ea se ocupă de procesul de recuperare/reabilitare a capacităților copiilor și adulților care prezintă dizabilități senzorio-motorii, tulburări de dezvoltare psihomotrică, dar și dificultăți în desfășurarea activităților de zi cu zi.

În cazul copiilor de vârstă mică (dezvoltarea timpurie a copiilor), ergoterapia se axează pe activități de terapie ocupațională prin intermediul metodelor distractive, relaxante, ludice, o bună socializare și o mai bună adaptare a copilului în mediul preșcolar și școlar, dobândirea autonomiei și independenței în rezolvarea unei sarcini de lucru.

Psihoterapeutul în ergoterapie ajută copilul să își exerseze deprinderile motorii, astfel încât să își poată manevra jucăriile, să își dezvolte abilitățile de scriere, contribuie la activitățile de joc care solicită coordonarea ochi-mână (lovește o țintă, copiază de pe tablă); ajută copiii cu întârzieri în dezvoltare să realizeze activități de bază (spălat pe mâini, îmbrăcat, încheiat nasturi), practică diverse activități cu copiii care au probleme senzoriale și de concentrare a atenției în scopul de a le îmbunătăți capacitatea de concentrare și abilitățile practice.

„Cand am venit la Fundatia de Abilitare Speranta am avut o perioada de adaptare. Copiii cu care am inceput sa lucrez, deja erau de mult timp la terapii. Asa ca, la inceput a trebuit sa fiu acceptata de cei din jur. Am fost norocoasa sa il intalnesc pe Bubu, un baietel dulce, cu ochii ca doua margele. Era obisnuit cu colegii mei, acum trebuia sa lucram impreuna. Pe atunci, Bubu avea câte un „nu” pentru aproape orice. L-am lăsat să își aleagă ceea ce dorește să lucreze. Și-a ales matrițele perforatoare și carton colorat, apoi foarfeca și plastilina. În ședința de jumătate de oră, Bubu m-a determinat să îl accept instant și să-l îndrăgesc, învățându-mă el pe mine cum îi place lui să lucrăm, cum să îi vorbesc și să mă exprim vizavi de el și cum să îl determin să continue să lucreze. Îmi spunea după fiecare „reușită” a lui (fie că perfora cartonul, fie că tăia pe contur hârtia ori plastelina): „Zi Bravo! Marcela, zi, Bravo! Bravo Bubu!” Dacă ceva nu îi reușea așa cum își dorea el, își spunea: „Măi Bubu, ce ai făcut?” Copiii sunt minunati, trebuie doar sa ii asculti. Mereu voi pastra acesta amintire de inceput de terapie la FAS!” – Marcela Baiesu, ergoterapeut FAS.